Evenimentul festiv din data de 28.01.2024 dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, organizat de Guvernul Republicii Moldova, cu genericul „Viitor european – bunăstare locală”, a reunit conducerea țării, primari, viceprimari, secretari de consilii, președinți de raioane şi reprezentanți ai corpului diplomatic, care au vorbit despre importanța consolidării eforturilor pentru transformarea țării și realizarea parcursului european al Republicii Moldova.
Aproximativ 2000 de participanți la festivitate au avut posibilitatea să interacționeze cu reprezentanții ministerului la standul amenajat în acest sens și să afle mai multe informații despre programele naționale din domeniul muncii, demografiei și protecției sociale a populației, precum și despre reformele demarate de minister, care vin să îmbunătățească guvernanța în sistemul de asistență socială, să crească rata ocupării forței de muncă și să reducă munca nedeclarată.
Președinta Maia Sandu în discursul său a apreciat aportul reprezentanților administrației publice locale la dezvoltarea comunităților și a accentuat importanța contribuției acestora în procesul de integrare europeană a țării.
Prim-ministrul Dorin Recean la fel a vorbit despre acțiunile întreprinse de Guvern în scopul modernizării localităților și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru oamenii din întreaga țară.
Reamintim că Ziua profesională a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală este marcată pe 1 februarie!