O altă etapă în cadrul programului pentru localitatea noastră,
a fost suportul acordat elevilor din cadrul Gimnaziului „Victor Dumbrăveanu”.
Elevii au lucrat și au fost ghidați de către domnul Dinu Manole și domnul Vitalie Iovița,
oferindu-le informații importante despre implicarea activă a acestora în viața localității și
nemijlocit despre activitatea implicită a primăriei.
Guvernarea locală și dezvoltarea comunității este strâns legată de activismul civic,
implicarea și informarea corectă a tuturor cetățenilor despre procesele bugetare
astfel că tema principală a activității a fost
„Ce sunt audierile publice pe buget, cum sunt acestea organizate și care este rolul tinerilor în acest proces”.
Tinerii entuziasmați și-au exprimat interesul față de viitorul comunității, le dorim succes și sperăm la o colaborare frumoasă pe viitor.